Clasificarea centralelor se face dupa mai multe criterii dar cel mai important dintre acestea este tipul de tiraj: natural, fortat si fortat in condensatie. Tirajul unei centrale termice reprezinta modul de alimentare cu aer pentru intretinerea arderii.
Aerul necesar arderii, este preluat din camera in care se afla centrala termica iar gazele rezultate in urma arderii sunt evacuate printr-un cos. Incaperea in care este montata trebuie sa fie de dimensiuni mari si sa aiba o deschidere la exterior permanenta. Avantajul acestui tip de centrala este pretul mai mic decat in celelalte cazuri, dezavantajul fiind existenta obligatorie a unui cos de fum.
Pentru a-si procura aerul necesar procesului de ardere, aceste centrale preiau aerul din afara locuintei, prin prin intermediul unei tubulaturi concentrice. Tot prin acest kit de alimentare cu aer se face si evacuarea gazelor arse. Datorita faptului ca aerul necesar arderii este adus din exterior, montarea lor nu este conditionata de volumul incaperii. Acestea pot fi montate in incaperi mici, inchise, cum ar fi balconul sau debaraua.
Principiul de functionare este acelasi cu cel al centralelor cu tiraj fortat, fiind imbunatatit prin adaugarea unui recuperator de caldura montat pe kitul de evacuare: foloseste o parte din caldura gazelor arse pentru incalzirea agentului termic, astfel crescand randamentul centralei termice; Pentru a putea functiona in regim de condensatie, temperatura agentului termic este limitata intre 40 si 50 grade celsius pe tur, in consecinta, daca radiatoarele nu au fost dimensionate pentru acest tip de utilizare, nu vor asigura un confort termic normal.